miercuri, 20 decembrie 2023

exercițiu liric

O să izbucnesc într-o zi, 

O să vă înnebunesc cu fericirea mea, 

În ziua aia o să merg, 

La Luna Șes, unde am facut baraj

cu fratele meu

o să ne micșoram amîndoi

o să fim înc-o dată noi doi

sărim de pe pietroi pe pietroi

o să mergem în josul rîului, 

nu ne-om uita înapoi

nu știu unde s-or termina pietrele

n-am văzut niciodată capătul unui rîu

am fost la capătul puterilor 

cînd s-ar duce-n sus, 

să le ia pe rînd

toate lucrurile rele

mult am plîns pentru ele.

și să mă prefac

în cea mai iubitoare soră

să năvălească peste mine

un rîu de iubire 

și să curgă din mine-n tine

și atunci oi putea pleca

și v-oi lăsa

cu dragostea mea

pe care n-am simțit-o niciodată