sâmbătă, 1 iunie 2024

Trebuie să scriu ca să mă întîlnesc cu cineva

n-o să-i văd fața sau miros părul

sau reflecția dinților sau sîngeriul ochilor

nici n-o să știu dacă mă iubește

dar eu o să-i spun cine sînt

pentru ce i-am bătut la ușă cu cartea mea

o să-i explic în amănunt

toate contradicțiile

și durerile

o să-i arăt poze și cu ce am fost

o să-l rog să-mi observe privirea și gura schimbată

privirea (acum) stinsă