undeva închiși

într-o cameră de hotel

cu butuci drept pereți,

eu sezînd pe pervaz

lipită de colț,

așteptînd ceva

și rîzînd,

cu picioarele

bălăngănindu-se aproape de podea

și tu admirîndu-mă, la un pas,

acoperindu-mă cu dragostea, privirea ta, patima ta

la mănăstire stă un băiat timid
gata să fie furat ca o fecioară
la fiecare slujbă își așteaptă izbăvitoarea
pune ochii în pămînt de rușine

numai un foșnet și o să-i fie destul,

să-i urmeze pașii,

without calculating the risk

o s-o zbughiască din schit

n-o să-i oprească nimic

nu-l mai pot ține închis

atunci el față-n față cu dumnezeu

îi va explica fapta sa

eu nu mai vreau să-ți slujesc ție

mi-e sete de iubire

nu va primi răspuns

dar el tot va mai crede

îi place să se roage

și să cînte-n strane

îl va tot întreba

dacă l-a iertat pentru nesăbuința sa

dar cerul sună surd

nu primește răspuns

nici de fată nu poate

să se înfrupte pe cale

căci plăcerea lui

o umbrește dîra urma gîndul amintirea păcatului

a fost odată o pisică
cu blană din mătase
se întorcea pe burtă
se punea pe spate

avea ochi mici de mărgăritar
rotunzi ca două pietre
guriță dulce, urechi pleoștite
și lăbuțe zvelte

piscile-mi sînt dragi
în loc să-mi fac copii
mi-am luat doi pisoiași
și mi i-am făcut fii

copiii mei gînguresc

și dau din ambele lăbuțe

își strigă mama adevărată

cînd mi lipesc de țîță

copii cu blană catifelată

stați în poală la mine

că eu pe nimeni n-am 

să țin pe vine

copilașii ăștia fug de mine

mă ocolesc cît pot

că știu că mama lor adevărată

n-are păr maron

haideți copii la mine

haideți să vă țuc

și pe fire de iarbă om sta

și v-oi iubi destul

o să vă învăț să mergeți

și să citiți

și o să mergeți în lume

să propovăduiți

ne-om ține în brațe

și nu v-oi mai lăsa

căci în întreaga lume

e tot ce mi-o rămas

nu v-aș da pe nimic în lume

nici pe-un făt frumos

căci de dragostea de mamă

mi-a fost mie dor

Trebuie să scriu ca să mă întîlnesc cu cineva

n-o să-i văd fața sau miros părul

sau reflecția dinților sau sîngeriul ochilor

nici n-o să știu dacă mă iubește

dar eu o să-i spun cine sînt

pentru ce i-am bătut la ușă cu cartea mea

o să-i explic în amănunt

toate contradicțiile

și durerile

o să-i arăt poze și cu ce am fost

o să-l rog să-mi observe privirea și gura schimbată

privirea (acum) stinsă

Mi-e capul plin de muzică
îmi vîjîie în cap note muzicale
im burning like fire
why you re looking like that
mama mi-a zis că nu sînt poetă
să las poezia pentru alții, spune ea
pentru cine, mama
unde-s aceia perfect necorupți
care să scrie poezie care să-ți placă și ție
sau care merită să fie scrisă sau citită.
l-am auzit pe cățel și de data asta
era acolo (prezent) la datorie
nu mă slăbea nicio clipă,
își lătra lătratul
se întărîta singur
ura nu-i creștea sau cobora
îi rămînea aceeași,
el cred că s-a îmbolnăvit
s-a ofilit
dacă l-aș fi înregistrat acum câțiva ani
aș fi știut dacă s-a schimbat ceva
sau a rămas la fel
(eu m-am schimbat, mama s-a schimbat, tata s-a schimbat
și relația cu vecinii s-a schimbat)
numai el nu

Devenim

cu un capăt de creion, 

pot să scriu despre un capăt de țară

e pe sfîrșite și ăsta.

mă uit la tine și nu știu ce să-ți zic

ne-am încercuit aici noi doi, 

condamnați de expresii estetice predeterminate...

inspectăm limitele, granițele

le mirosim

pînă am vrea să le sărim

sărim coarda cu ele

ne batem joc

să rîdem de toate astea

sîntem atît de liberi

încît încotro ne uităm, și devenim

căci nu-i nimic mai ușor decît să vrei

exercițiu liric

O să izbucnesc într-o zi, 

O să vă înnebunesc cu fericirea mea, 

În ziua aia o să merg, 

La Luna Șes, unde am facut baraj

cu fratele meu

o să ne micșoram amîndoi

o să fim înc-o dată noi doi

sărim de pe pietroi pe pietroi

o să mergem în josul rîului, 

nu ne-om uita înapoi

nu știu unde s-or termina pietrele

n-am văzut niciodată capătul unui rîu

am fost la capătul puterilor